A trecut o bucata de viata si au mai fost momente, dar le-am tinut pentru mine😋 . Asa am simtit. Acum m-am intors, cu entuziasm si noi momente suspendate in amintiri, poze si sentimente.

So….weekend prelungit! Chiar cred ca nu suntem facuti sa muncim 5 zile pe saptamana 😁 da, da stiu! Nu-s nici prima nici ultima care spune asta. O gandim majoritatea, si totusi…mno…dar o lasam pe alta data povestea asta 😁 si plecam …unde?

Pai, de la intrebarea: »ce planuri ai in weekend ? » de la care a trecut o noapte, pana la a ne urca in masina si a pleca, am intrebat doar ce fel de haine sa impachetez : »sa fie de munte ? sa fie de oras ? sa fie de bal ? » si raspuns evident » mai mult de munte ». Asa ca am plecat, inspre Codlea 😂 cand am remarcat 5 :50 timp de parcurgere traseu ! unde mergem ? si a inceput jocul de-a ghicitelea, la care am renuntat dupa « oradea ? « 😂 sincer eram complet lipsita de inspiratie si din cauza vremii care stabilizase ianuarie la o minunata temperatura de 2-5 grade la Brasov, fara zapada si cu un aspect de toamna….mneaa, din punctul meu de vedere – nici chiar iarna nici chiar toamna, suficient cat sa iti inece corabiile…sau poate, nu ?

Nici nu stiu exact momentul la care am aflat destinatia 😊) , dar ce-ti pot spune este ca nu mi-a pasat nici macar o clipa. O zi insorita, muntii Fagaras pe care ii lasam in stanga noastra, mi-au crescut pofta de excursie si tanjeam déjà sa simt bocanci in picioare…si eram sigura ca o sa avem din prima zi o excursie…si a fost, dar atipica. Ne-am oprit la o biserica, sau ca sa il citez pe D « cea mai frumoasa biserica din Romania » 😁 – Densus. O strada la dreapta, din drumul national, printre case uitate de vreme, intr-un mijloc de sat « infrumusetat » cu trei panouri turistice care te cam lasau cu ochii-n soare, noroc ca singura cladire inalta din zona era cea cautata. Am ajuns in fata curtii bisericii, de unde déjà gasesti bucati de piatra sculptate – bucati din istoria veche, bucati din vestigii romane.

Am inaintat pe o poteca pe care se imbina cimentul turnat recent, cu bucati de coloane romane si tevi de scurgere trase prin pietre sculptate, pietre funerare vechi

si pietre funerare noi si am ajuns langa biserica.

O cladire de piatra, gri, se inalta linistita, fixa, pe un albastru deranjant pentru un cer de ianuarie.

Un perete de imprejmuire care se continua intr-o anexa partial demolata, o bucata de zid in care se vedea un cadru de usa scund, si o biserica din piatra, cu acoperis de piatra, cu un numar de telefon pe usa de la intrare la care nu mi-a raspuns nimeni…am stat putin prin zona, eram singuri.

D a gasit mormantul unei persoane care parea importanta – putin mai departe de biserica, un mormant de nobil…am mai stat putin, eu minunandu-ma cum pot pipai bucati de istorie, cand in alte parti a ale lumii sunt in muzee, despartite de pereti de sticla si alarme zgomotoase de orice intentie de a te apropia.

Cand sa ne urcam in masina, ne-am trezit cu invitatie strigata de langa biserica « haideti inauntru daca vreti » …pai am vrea 😂. Un preot cu barba alba si straie uzate, ne-a poftit in mica biserica, rece. Am intrat…m-am minunat de formele dinauntru. Toata aceasta constructie era un fel de basm in bucatele : patru coloane dintr-un altar pagan de pe vremea romanilor, aceleasi coloane urcate putin mai sus in sec XV, pentru un asezamant greco-catolic, transformat apoi in locas de cult ortodox. N-am primit explicatiile pe care le-as fi vrut, dar ne-a raspuns la intrebari : este singura biserica de piatra ortodoxa – pentru ca, zice el, din ordinul austro-ungar, ortodocsii nu au avut voie sa construiasca incinte din piatra, doar din lemn ; picturile de prin 1400 facute de « Stefan », la un google distanta a fost informatia potrivit careia Stefan a fost primul pictor roman documentat. Ochii picturilor au fost stersi intr-un atac . Piatra folosita la constructie provine din Sarmisegetuza. Eu am vazut o comoara – pe care poti o atingi, si de care, intr-un weekend prelungit, s-au bucurat doi hoinari…si-atat.

Am lasat biserica in linistea ei, si am plecat. Am meeers, cale lunga sa ne-ajunga…si ne-a ajuns… in dreptul cetatii Mehadia – veche cetate de apararare din zona, din care a ramas, pe un deal, ca un portal, o bucata de zid cu un gol de fereastra. Un singur semn, pe marginea drumului ne indica prezenta acestei cetati in zona. N-am urcat pentru ca eram obositi de drum si déjà se intuneca.

Dupa Mehadia, la cativa kilometri, soseaua incepe sa mearga pe cursul Dunarii. Cu toate ca doar intuiam apa din stanga noastra, mi-a adus cumva un sentiment de concediu si relaxare. Ne-am cazat, la mica pensiune, unde am reusit sa surprindem proprietara, cu toate ca facusem rezervare pe net 😂 – ea nu ne astepta, dar noi am venit😁 si am plecat in cautarea celui mai nou local deschis in Orsova – « LA LATINA »…iti amintesti Albatros, din Mamaia ? iti amintesti scarile din ciment, covorul de pasla neagra, prinsa cu bara metalica la subtioara fiecarei trepte ? iti amintesti mirosul de detartrant ascus de parfum intepator ? mno, atunci ai ajuns ! 😬 gresia din restaurant se « asorta » cu fetele de masa, cu meniul sub forma de plastic, si pe toate le-as fi uitat daca nu as fi gasit DOAR somon si dorada in meniul singurului restaurant de landa Dunare 😔…o pizza trista la 2 farfurii si am plecat la o plimbare pe faleza Dunarii, in parcul central din Orsova. Asa pe intuneric, am ajuns pe o limba de pamant care inainta in apa. De pe ea se vedea malul luminat, o silueta de cladire asemanatoare unui far undeva in stanga. Sentimentul era fain, de orasel pescaresc…dupa ce m-am impiedicat de caldaramul ros de vant si de apa, si aproape am urcat scarile ruinate ale cladirii care statea sa cada, m-am enervat de-a dreptul intrebandu-ma « ce naiba e diferit aici fata de in Provence ?! »…de ce la noi e asa ? …ce au ei si nu avem noi ? oras mic pescaresc – avem ? avem ! ; munte langa apa – avem ? avem ! ; ruine romane – avem ? avem ?! ; respect de sine –avem ? n-avem… asa aspru am simtit concluzia asta, ca m-a amarat numai cand m-am gandit, cum sa nu ai tu un local « la nea` gicu` » sau « la tanti frosina” unde sa mananci un bors de peste din Dunare si o mamaliga cu peste afumat in curtea de vis-a-vis ? Ce ni s-a intamplat de ne-am lenevit asa si am lasat somonu` crescut in tavita unui supermarket sa fie delicatesa langa dunare ?

Ne-am dus la somn, ca aveam planuri mari pentru a doua zi. Sus de dimineata SI…frana 😂 unde te grabesti cand esti in concediu. Am mancat in tihna, D a cautat trasee… »cauta si tu ! hai ca ma enervezi » 😁 mda…doar ca eu nici nu stiam unde am ajuns exact 😋… a propus un traseu scurt pt sambata si unul lung pentru duminica – dupa o negociere scurta, am ajuns la concluzia ca nu merge sa facem traseu lung duminica, in afara de cel din masina, asa ca am plecat spre muntii Semenic 😁 mda, nu chiar aproape de unde ne-am cazat (vreo 140 km). Pe drum ne-am oprit la cascada Bigar – cause` never have I ever 😊… parerile de pana atunci au fost « ce ma ?! Bigar ? o bucata de muschi » sau…. »nu merita ! sunt altele mai frumoase »…mie mi-a placut. D s-a intors dupa telefon ca sa faca poze ca era mai faina decat si-o amintea ! asa ca traieste fiecare clipa asa cum o simti tu, nu de alta dar nimeni nu simte cum simti tu ! nu ma crede ! incearca ! 😉

Am vazut un val verde de muschi moale peste care curgeau siroaie de apa ce formasera tivuri de gheata.

O cascada iti trezeste toate simturile ! stropii care ajung pe tine, pe buze, zgomotul care iti umple urechile, mirosul de muschi umed, imaginea care ti se intipareste pe retina – SNAPSHOTS and yoga pics 😁 – Moment to keep!

Cateva zeci de poze mai tarziu…se vede ca n-am mai iesit demult 😋 (doar ma victimizez stai linistit !) … am plecat mai departe. Am ajuns intr-un sato-comuna, la o curba, langa o statie de autobuz, unde ne-am oprit si am facut autostopul 😁 pai da…ca pe aici urma se ne intoarcem.
Ne-a luat un domn, cu o dacie veche, cu o sapca pusa pe un colt, asa, semi-smechereste, care ne-a dus pana « in centru ». Omul, fost miner, a zis ca stie pesterile din zona, chiar si pestera lu` Ion. Ce ?! il stiti pe Ion din Anina ? « da » zise scurt D. Eu am crezut ca e o gluma, nu m-am prins de ea dar am ascultat in continuare povestile cu pesteri ale omului care ne-a spus ca daca vrem sa mergem la el, oricand suntem bineveniti si ne poate duce si prin pesteri – sta in casa de langa biserica ! 😏 am ajuns…unde ? in centru ! care e centru ? asta ! uite, e si bar!😂 ok, am coborit din masina si ne-am intins la alt autostop si un google scurt despre Ion , din Anina.

Sa vezi si sa nu crezi ! Ion e cunoscut la nivel international si chiar unic si chiar cel mai cel…Ion e o mandibula ! 😁 da, da ! ai citit bine ! o mandibula humanoida descoperita intr-o pestera din Anina, care are intre 6-9% ADN neanderthalian , adica dublu fata de celelalte fosile descoperite in Europa ! si este A BIG THING ! adica este cel mai vechi om modern descoperit pe continent, si este DIN ANINA !! Sincer, in afara de o vaga amintire din lectiile de geografie in care invatam despre minerit, Anina nu era nici macar plasata pe harta mea si de fapt este an international recognised destination for science 😁

Am plecat de aici cu o masina mica, condusa de o doamna care se intorsese din strainatate pentru ca se simte legata de aceste locuri ! Eu tot ce am inteles din ce a spus ea, este faptul ca rezistenta la schimbare, poate imbraca cele mai variate forme 😏 si sa iti dea cele mai bune scuze : aici m-am nascut, suntem legati de loc, toti cei din Anina care au plecat nu s-au linistit…hmm…choices choices, excuses, excuses…ca noi toti de altfel 😌 dar ce usor e sa le vezi pe ale altora.

Ne-au lasat la hanul de pe marginea drumului, unde mai mananca si ei din cand in cand, cu recomandarea ca mancarea este buna …well…o supa de…vegeta si un cascaval pane ( savoarea facultatii) mai tarziu, am plecat, cum de altfel se pleaca intr-un traseu lung…la ora 2 😁)
Am luat-o pe sub pod pe traseul Cheile Carasului …hmmmm…ceva zapada….neasteptat la cele 11 grade de la care am plecat…ne-am facut curaj si am mers cat am putut de atenti in continuare. Am mers pe malul apei, pe o poteca ingusta care urmarea malul, mai sus sau mai jos, pe pamant sau pe stanca, pe langa copaci sau prin jumatate de tunel cioplit, peste coturi de apa…frumos tare ! o mini asemanare cu Cheile Nerei se simtea, dar mai mult ca feeling al locului decat ca peisaj .

Pesteri mai mari sau mai mici spargeau peretele de stanca, cand pe o parte cand pe cealalta si tot asa pana in poiana Prolaz.

Am mers, am mers, m-am bucurat…stii cum e iarna, fain la munte, dar constientizezi mai mult decat vara cum nu esti niciodata singur in padure ! 😁 urme, urme peste tot ! « dar ce ?! au scos oile déjà ? » intreaba D…fara sa gandesc prea mult, zic « da » si mergem mai departe. Un petec de zapada, o brazda dezgolita, un rau trecut

un deal « uuuu, cat urcaaam » 🤣, iar serpuim prin padure si ajungem la Poiana Comarnic, vreo ora inainte de lasarea intunericului. « 16.6 km » « cat ?!?! » hmmm….sageata nemiloasa ne spunea clar : fie o luati prin vale si faceti 8.8 km in 5 ore (si de acolo mai aveam pe forestier cine stie cat…) sau un forestier…care mergea pe ocolite, dupa cum ne arata harta offline pt care mai avea D vreo 15% baterie, pentru vreo douaj si cine stie cati km… o singura frontala pentru ca a mea a decis to jump deck undeva pe traseu…(un mod delicat de a-mi alinta neatentia 😁 )..am zis ca mai bine forestier, fie si el lung, nu de alta dar o poteca de doua palme, pe marginea unui rau, cu portiuni de gheata si zapada pe inclinatii mari, nu era tocmai decorul perfect in mintea mea, pe o bezna densa 😁.

Am inceput sa mergem, zice D « am o propunere Ce-ar fi sa alergam? »….deal, zapada si gheata, traseu mai lung de 20 km si D vrea sa alergam….am inghitit in sec si am afisat un entuziasm manufacturat 😁 dandu-mi seama de ingrijorarea lui. Am tinut-o tot asa, ba mai mergeam , ba mai alergam…pana la un moment dat cand zice « uite mistretii »…mi-a inghetat respiratia. Inima mi-a sarit vreo 5 batai si ochii mi s-au marit uitandu-ma in fata. La vreo doua curbe de noi, 2…ba nu ! 3 mistreti fix pe drum ! « ce facem acum ? » intreb cu respiratia sugrumata. Eram pregatita sa fac cale-ntoarsa. Déjà proiectam poteci inguste pe margine de rau, ca pe acolo porcii nu merg…asa-mi zicea creierul eu 😂. « ii speriem ! » zice D, foarte calm si natural….am fluierat o data, nimic….a inceput si el sa tipe…SIII…s-a pus in miscare o intreaga turma de vreo 10 mistreti, care a fugit din poteca pe versantul din stanga….nici nu am apucat sa trag aer ca inca un grup ; imens a inceput sa alerge de pe versantul din stanga, sa-i prinda din urma pe ceilalti….i-am vazut ca-n Inception ! parca veneau din sus, dintr-o dimensiune care s-a suprapus peste a noastra si coborau neglijand gravitatia. Totul s-a petrecut in 10 secunde si totul s-a stins in linistea padurii. Am ramas noi si tipetele, fluierele si inimile noastre. Am continuat sa mergem, alergam, mergem, tipam, chiuim…in timp ce lumina se stingea treptat si ne-am trezit cuprinsi de o bezna pura ! un singur con de lumina de la frontala lui D. Singurul lucru care ma deranja era faptul ca nelinistea lui se vedea dupa cum isi misca frontala din stanga in dreapta sa vada liziera padurii si dealurile. Si nelinistea mea era alimentata de asta 😁…dar intunericul, cumva sec si neasteptat, s-a asternut cu o liniste – « ce nu vezi, nu exista » 😂 cam asa s-a adaptat mintea mea la faptul ca intelesese ca acele urme de « oi » erau de fapt de mistreti si ca in padure…nu esti niciodata singur.
Trei ore de intuneric, drum forestier inghetat, nici tipenie de om, si cine stie cate priviri atintite asupra noastra, am ajuns inapoi la civili…aproape mi-a scapat, dar NU ! am ajuns in Anina…mirosurile de deseuri arse, siluetele blocurilor muncitoresti abandonate, discoteca organizata intr-un fel de hambar sinistru de la marginea padurii, totul inconjurat de o ceata umeda si burnita care incepuse sa ne inmoaie gecile….bleah ! 😂 Norocul nostru a fost ca am mers putin pe asfalt si am gasit déjà autostop care ne-a dus pana la masina. Am ajuns la caldura si inapoi la Orsova pana la miezul noptii. Ne-am delectat cu zacusca din punga 😂 si am dormiit toata amintirea mistretilor, padurii si ghetii.

NU, repet NU pleca de acasa fara gherute oricat de « moale » pare iarna.
NU, repet, NU iti pierde capul cand te opresti in padure, iar daca stii ca-i posibil, prinde-ti lanterna de gat ! 🤣

A, si cand un om iti spune cu toata siguranta „speriem mistretii!” Sa nu crezi ca , fireste, e sigur pe ce face pentru ca a mai facut asta😏. Si pentru D a fost prima intalnire cu ei, dar siguranta raspunsului lui m-a facut sa cred ca stie ce face …fake news are real 🤣

A doua zi ne-am treziti distrati de intamplarea cu final fericit de cu o seara inainte, de imaginea Dunarii la 3 metri de nasurile noastre lipite de geam si de mirosul cafelei. N-am mai stat mult ca aveam trasee de facut si drum lung inapoi acasa.
Am plecat spre Dubova – daca n-ai fost, crede-ma! Mergi! E fain tare – soseaua merge pe langa apa, casele sunt rare si poti vedea tot drumul si de pe cealalta parte, de la sarbi , si sunt niste versanti abrupti in care Dunarea a sapat la un moment dat un defileu inalt. Te poti opri la statuia lui Decebal – pentru mine a fost doar o dovada ca nu stim sa pretuim ce avem…o mustata si o caciula « renovate » cu un soi de ghips care a slutit toata lucrarea…si un card de oameni veniti sa vada doar asta…not really my piece of pie.

Am plecat mai departe. Fara surle si trambite, la iesirea din Dubova, pe partea stanga, incepe un traseu pe care daca nu il cauti, NU ai cum sa-l gasesti. Traseu scurt de vreo 7 km. Urci un deal, nu cine stie ce, mai treci asa peste o culme cu vegetatie de padure tanara si deodata PUFFFF !!!

In fata ta se termina dealul intr-o cadere dramatica de piatra si se scufunda in Dunarea care a smirgheluit timp de milenii ca sa creeze in detaliu acest spectacol !! Ciucarul Mare – asa se cheama aceasta bucata de stanca de pe partea romaneasca a Dunarii. Linistea de sus, soarele uluitor de cald pentru o zi de ianuarie (eram in maiou !!) si compot de visine ! SNAPSHOTS ! Moments to keep !

Am coborit cu o reverie a momentului si am parcat la celalalt capat al satului, inspre Eselnita, de unde am luat un traseu si mai scurt (2km) pana pe Ciucarul Mic – o vale nu foarte prietenoasa ne-a urcat o diferenta de nivel de vreo 200 m pana pe o culme, de celalta parte a golfului de unde facusem pozele intiale ! iarasi uimire ! iarasi frumos !!! Snapshots !

Prima poza pe care am trimis-o pe what`s up a starnit o reactie, din pacate reala, “zici ca nu-i in Romania”…adica frumosul nu poate fi “made in Romania” nici cand vine vorba de natura…asa de jos ne e respectul de sine?
Si am plecat, infometati, dar convisi ca nu are rost sa ne oprim pentru a ne mai incerca norocul 🤣 pana aproape de jumatatea drumului.

So, roundup:
– Am descoperit un altar pagan intr-o biserica ortodoxa la Densus
– L-am “cunoscut” pe Ion din Anina
– M-am limpezit la cascada Bigar
– Am « patinat » in cheile Carasului
– Am fost la prima intalnire cu … mistreti
– Ciucarul mic si Ciucarul mare
Not too bad, pussycat ! 😊

Si ce-am invatat a fost ca daca noi nu ridicam stacheta pentru ceea ce vrem sa ni se intample, ea va continua sa scada si sa se lase tot mai jos, si noi o sa ramanem doar cu rezistenta la schimbare care ne va impiedica sa plecam de acolo.

A fost un gust dulce-amarui excursia asta, dar si amareto-portocale imi place…asa ca…nu inceta niciodata sa crezi ca lucrurile se pot schimba in bine, nu inceta niciodata sa iti proiectezi un vis si ceva nou de invatat si sa ai TU pretentii de la tine, PENTRU tine ! Putem petrece o viata intreaga spunandu-ne de ce merita sa nu facem nimic sau de ce ar trebui sa plecam din Romania. Sau, putem petrece o viata intreaga gasind solutii pentru ceea ce vrem sa schimbam. In primul rand in noi.

Same life, different choices. So…Just enjoy!